Prezentare

În anul 1990, în cadrul Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”,Arad, avea să fie înfiinţată prima Facultate de Drept în rândul instituţiilor private, inclusă în sistemul învăţământului superior din România. Prin Legea adoptată în martie 2002 Parlamentul României a confirmat acreditarea definitivă a Universităţii şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Arad. În decursul celor peste 28 ani de activitate, Facultatea de Ştiinţe Juridice Arad s-a înscris în rândul facultăţilor de profil şi de tradiţie din ţara noastră, cu un potenţial material şi uman de excepţie. Calitatea actului didactic s-a ridicat la nivelul standardelor naţionale şi europene, iar rezultatele celor 10 promoţii fiind de excepţie, au impus acreditarea definitivă.

O înrâurire deosebită în dezvoltarea acestei tinere facultăţi a avut-o tradiţia Şcolii juridice clujene. Profesori renumiți precum T. Drăganu, V. Hanga, M. Mureşan, I. Deleanu, L. Pop, M. Niciu, M. Basarab, A. Sida, I. Iovănaş, I. Mircea, M. N. Costin, I. Turcu, Gh. Mateuţ au predat la Arad, unii dintre ei fiind şi decani ai facultăţii noastre: V. Hanga, M. Basarab, I. Deleanu.

În prezent, Facultatea de Ştiinţe Juridice are o nouă conducere, care doreşte să continue bogata tradiţie a şcolii juridice dar şi să aducă un suflu nou prin strângerea legăturilor cu elita dreptului european.

Ne asumăm sarcina de a pregăti generaţiile viitoare de jurişti. Avem un corp profesoral de excepţie, bine pregătit, ancorat în mediul teoretic juridic dar şi profesional, mare parte din profesori fiind practicieni cu experienţă: avocaţi, notari, judecători, consilieri juridici, poliţişti, executori judecătoreşti, etc. De toate acestea beneficiază studentul, care este mereu cu un pas înaintea teoriei, prin aplicarea în practică, cazuistică şi studiu de caz prelucrat din toate punctele de vedere.

Parteneriatele încheiate între Facultate şi cabinetele de avocatura, notariat, mediere, executori judecătoreşti, instanţe dar şi alte instituţii publice ca Prefectura, IPJ, Consilii locale, oferă posibilităţi multiple studenţilor, prin practică în diferite domenii specifice.

Facultatea noastră a editat revista Journal of Legal Studies, revistă care se adresează nu numai cadrelor didactice şi studenţilor, ci şi practicienilor. Tematica generală este de domeniul ştiinţelor juridice. Aici sunt publicate studii şi articole din domeniile de drept privat, drept public, drept european, dar şi alte articole de interes, precum analize de caz sau practică judiciară. Ca o recunoaştere a valorii publicistice, revista JLS a fost indexată în mai multe baze de date şi cataloage internaţionale recunoscute.

Cercetarea ştiinţifică se concretizează prin organizarea anuală a secţiunii juridice în cadrul simpozionului internaţional ”Zilele Academice Arădene”, publicarea în periodice interne şi internaţionale altele decât cele editate de Universitatea noastră, participarea cadrelor didactice la Conferinţe naţionale şi Internaţionale, simpozioane pe teme juridice, organizarea de Work-Shop-uri, alături de prestigioşi profesori din ţară şi străinătate. Cele mai elocvente exemple ale înaltului nivel al cercetării ştiinţifice precum şi a importantelor relaţii internaţionale întreţinute de Facultatea de Ştiințe Juridice, le veţi găsi în paginile acestui site.

Rolul studentului în procesul didactic este unul activ, acesta fiind practic în centrul procesului, motivat în a se implica în activităţi de cercetare, activităţi practice, dar şi extracuriculare. Să nu uităm că trăim în era digitală, astfel că şi noi ne-am transformat şi înlocuit mijloacele clasice de predare prin proiecţii video, cursuri şi comunicare on-line, proiecţii pawer-point, etc.
Încurajăm activitatea de cercetare în rândul studenţilor, iar celor care s-au remarcat în astfel de activităţi li s-a asigurat participarea la manifestări academice pe plan naţional şi internaţional.

În ultimii ani, Facultatea de Ştiinţe Juridice a cunoscut o adevărată revigorare în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, prin stabilirea de acorduri de colaborare cu instituţii de învăţământ prestigioase, ca Universitatea din Padova, Universitatea din Milano, Universitatea din Valencia, Universitatea din Istambul, Viena şi altele, concretizate prin shimburi de studenţi şi de cadre didactice. Să nu uităm de Programul Erasmus+, program promovat de Facultatea noastră şi care oferă posibilitatea studenţilor de a se pregăti, pe bani europeni, în unele dintre cele mai prestigioase Universităţi din Europa.

Facultatea are o infrastructură didactică şi de cercetare ştiinţifică ce se ridică la standardele europene, cuprinzând laboratoare de criminalistică şi de limbi moderne, centrul de informare integrare europeană, cabinetul pentru protecţia drepturilor omului, laboratorul de informatică juridică şi de drept informatic, Biblioteca Centrală Universitară ”Tudor Arghezi”, spaţiile aferente pregătirii studenţilor în cadrul FEDE (Federaţia Europeană a Şcolilor Superioare), săli cu câte 12 calculatoare/sală, cu acces permanent la internet.

Vă aşteptăm să vă pregătiţi la o instituţie prestigioasă !
Vă aşteptăm să fim colegi şi parteneri !

BINE AŢI VENIT LA FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE !